duminică, 17 aprilie 2011

Meniu de Sambata

Ciorba de vitel

Polpette al sugo di pomodoro
(Piftele in sos de rosii)

Rulada cu capsuni si mascarpone


Un meniu bogdat si usor de facut. Eu ciorba nu prea fac, dar sambata mi-a venit asa o pofta de o ciorba de vitel, asa ca am scos repede carnea din frigider si m-am apucat de treaba. 
Am portionat carnea si am pus-o la fiert cu apa rece. Dupa ce a dat cateva clocote, am aruncat prima apa si de data asta in apa calda am pus carnea sa isi vada de fiert in continuare nu inainte de a adauga si o lingurita de sare grunjoasa. Intre timp am pregatit 1 ceapa, 1 morcov, 1 dovlecel verde, 1 ardei rosu, 1 tulpina de telina, 2-3 cartofi, pe care le-am taiat si am asteptat sa fiarba carnea. Dupa ce carnea era aproape fiarta am pus ceapa, morcovu, telina, dovlecelul si ardeiul la fiert impreuna cu carnea. Aproape de final am adaugat cartofii si 2 linguri de bulion. La final am acrit cu zeama de la o lamaie mica, am adaugat leustean, patrunjel si gata ciorba.


La felul doi Polpette al sugo di pomodoro, piftele in sos de rosii, am folosit pentru polpette:
1/2 kg carne tocata de vita si porc
1 ceapa mica
1 catel de usturoi
1 usturoi verde
1 ou
3 linguri de parmezan ras
patrunjel verde
sare, piper
Amestecam toate ingredientele, formam piftelele, si le prajim in ulei incins. Eu jumatate le-am prajit si cealalta jumatate le-am facut in cuptor fara pic de ulei.
Pentru sos: o jumatate de ceapa, un morcov mic, sus de rosii, o jumatate de pahar vin alb, sare piper si timo un condiment aromat foarte puternic, si foarte bun. Taiem ceapa si morcovul, si le prajim foarte putin intr-o lingura de ulei de masline. Adaugam sucul de rosii si vinul alb, acoperim si lasam sa fiarba bine. Aproape de final condimentam dupa gust cu sare si piper, si adaugam piftelele, eu le-am pus pe cele facute in cuptor. Le mai lasam 2 minute pe foc dupa care adaugam condimentul minune, timo :). Noi le-am servit alaturi de un piure de cartofi cu marar.

Cum meniul nu era complet fara ceva dulce m-am gandit la o rulada cu capsuni si mascarpone.Mi-au iesit 2 rulate din ingredientele de mai jos.
Pentru blatul de rulada am folosit: 4 oua, 2 linguri de zahar, 4 linguri de ulei,1/2 pahar de lapte (un pahar normal de bucatarie), 200 gr de faina, esenta de vanilie, un praf de sare. Am separat albusurile de galbenusuri, si le-am batut spuma cu un praf de sare. Galbenusurile le-am amestecat cu 2 linguri de zahar si 4 linguri de ulei. Dupa ce s-a topit bine zaharul, am adaugat laptele, esenta de vanilie si faina. Usor cu o lingura am adaugat albusurile spuma. Pe o foaie de copt adaugam putin ulei si il intindem bine pe toata suprafata, turnam jumatate din compozitie peste hartia de cop, si o intindem pe toata suprafata. Blatul merge la cuptor, pentru 14 minute.Eu am un cuptor electric si am bagat blatul la optiunea ventilat + microunde (90 watt) pentru 12 minute, si la 350 watt, pentru 2 minute.Acelasi lucru si cu cealalta jumatate din compozitie.
Dupa coacere, am asezat blatul cu tot cu hartia de copt pe un prosop, l-am rulat si l-am lasat invelit in prosop pentru 10 minute.
Intre timp pregatim umplutura: 250 gr capsuni proaspete, 500 gr mascarpone, 2 linguri de zahar farin, si 2 linguri de frisca lichida. Mascarponele il amestecam cu zaharul si frisca lichida, pana devin o crema fina. Daca vreti mai dulce, puteti sa ami adaugati zahar. Capsunile le taiem cubulete si ne pregatim de montare.
Intindem pe blatul de rulada crema de mascarpone si deasupra presaram capsunile.
Rulam si dam la frigider pentru 1 ora. Taiem felii, ornam dupa preferinte si savuram fiecare clipa,e absolut senzationala :)).



Multumesc de vizita, Pofta buna!



3 comentarii: